Preţurile pentru 3,7 milioane de consumatori casnici de energie electrică, cei rămaşi în serviciu universal, vor creşte cu 80 – 90% din 1 ianuarie, arată economica.net într-o analiză.
De la 1 ianuarie 2021, de când s-a liberalizat piaţa de energie, clienţii casnici din România se împart în două categorii. Unii au ales deja o ofertă de pe piaţa concurenţială, de la vechiul lor furnizor sau de la altul, şi plătesc un preţ concurenţial al energiei. Ceilalţi nu au făcut nicio alegere, nu au semnat un nou contract de furnizare, nici cu vechiul lor furnizor, nici cu altul, şi plătesc aşa numitul preţ de serviciu universal, scrie economica.net. Preţurile de serviciu universal se modifică de două ori pe an. Ultima dată ele s-au schimbat la 1 iulie 2021, deci următoarea modificare va avea loc de la 1 ianuarie 2022. Iată noile preţuri de serviciu universal la energie electrică, valabile pentru fiecare dintre cele opt zone de reţea ale ţării