Datoria publică a Italiei a urcat la finalul anului trecut la 2.569 de miliarde de euro (3.120 de miliarde de dolari), o creştere cu 6,6% sau 159,4 miliarde de euro faţă de 2019, arată datele publicate de Banca Centrală a ţării, transmit ANSA şi Xinhua.
Nivelul datoriei ca procent din PIB a crescut de la 134,7% în 2019, la 157,6%, în 2020, conform Băncii Centrale a Italiei.
Cheltuielile suplimentare au fost folosite pentru a susţine serviciul naţional de sănătate, aflat sub presiune în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), şi pentru scheme de protejare a angajaţilor şi a afacerilor, care au fost forţate să se închidă din cauza restricţiilor.
Italia rămâne una dintre cele mai îndatorate ţări din lume şi are al doilea cel mai ridicat nivel al datoriei din zona euro, după Grecia.
Autorităţile italiene estimează că datoria publică a ţării va urca anul acesta la 158,5% din PIB, un nou nivel record postbelic, depăşind ţinta de 155,6% din PIB stabilită în septembrie, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Datele finale privind deficitul şi datoria în 2020 vor fi publicate în martie de Institutul Naţional de Statistică (Istat).
Uniunea Europeană a suspendat în martie aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut, precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.
După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunţat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate şi a susţine economiile, companiile şi piaţa muncii să facă faţă impactului pandemiei de coronavirus.
Italia, a treia economie a zonei euro, a înregistrat un declin al Produsului Intern Brut de 8,8% anul trecut, arată datele preliminare publicate luna aceasta de Institutul Naţional de Statistică, în timp ce autorităţile de la Roma se aşteptau la o scădere de 9%.
Este cel mai sever declin al PIB-ului Italiei de la Al Doilea Război Mondial.
Pentru 2021 autorităţile de la Roma se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Italiei cu 6%, deşi ministrul Economiei, Roberto Gualtieri, a avertizat că datele ar putea fi revizuite în scădere din cauza efectelor pandemiei.
În decembrie, Istat previziona un avans al economiei italiene de 4% în acest an.
Sursa: Agerprea