Creşterea preţurilor, coşmarul românilor

Creşterea preţurilor, coşmarul românilor

Scumpirile alimentelor şi energiei sunt cele mai mari temeri ale românilor, potrivit celui mai recent sondaj al Parlamentului European. Nici nu e de mirare. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, creşterile de preţuri au continuat, chiar dacă inflaţia din decembrie a scăzut uşor, la 16,4% de la 16.8. Comparativ cu noiembrie, avem o majorare de preţuri de 0,4%. Mâncarea şi lumină s-au clasat din nou pe primele locuri.

Cei mai mulţi dintre români, 82%, se tem de creşterea preţurilor la alimente şi energie. Riscul de sărăcie îi sperie într-un procent 76%, iar între ele şi-a făcut loc spaima extinderii războiului din Ucraina. 78% din populaţie este înfricoşată de această perspectivă.

Institutul Naţional de Statistică confirmă temerile românilor. Fată de decembrie 2021 , preturile au crescut cu 16,4. Şi chiar dacă vorbim de o scădere faţă de luna noiembrie, scumpirile au continuat. Cap de afiş la scumpiri au rămas alimentele şi energia. Pentru alimente plătim cu 22% mai mult, în top fiind zahărul, untul, uleiul, cartofii şi produsele lactate.

Dintre produsele nealimentare, cele mai însemnate majorări au fost la energie electrică, 45%, gaze, 35% şi energie termică, 20%. Vestea bună este că scade viteza cu care preţurile cresc. Tot cu o viteză mică şi treptat va scădea şi teama românilor, însă doar după ce vor simţi stabilitate în propriile buzunare.

Lupta cu inflaţia este una complicată în condiţiile în care importăm produsele la care avem cele mai mari creşteri de preţuri. Din Germania aducem produse lactate, ouă şi produse de origine animală, în timp ce din Italia importăm uleiuri şi paste făinoase.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt