Cîţu: Ne gândim să prelungim măsura privind scutirea de la plata impozitului specific în domeniul Horeca până la vară

Cîţu: Ne gândim să prelungim măsura privind scutirea de la plata impozitului specific în domeniul Horeca până la vară

Premierul Florin Cîţu a declarat că guvernanţii iau în calcul ca măsura privind neplata impozitului specific de către domeniul HORECA să fie prelungită până la vară, adăugând că aşteaptă o propunere de la Ministerul de Finanţe în acest sens.

"Impozitul specific nu a fost plătit şi nu se plăteşte până în martie anul acesta, începând cu starea de urgenţă şi până în martie anul acesta, şi pentru că sunt restricţii în continuare ne gândim să prelungim lucrul acesta, deci impozitul specific pentru acest sector nu a fost plătit. Autorităţilor locale, printr-o ordonanţă, li s-a dat voie să reducă chiria, la cerere, până la 50%. A existat IMM Invest şi v-am spus, între primele 3-4 domenii erau restaurante şi domeniul respectiv (HORECA - n.r.). Şomajul tehnic şi, după aceea, măsura de plată a 41,5% din salariu pentru cei care sunt tot din şomaj tehnic, tocmai aceasta a făcut un lucru foarte important, a menţinut locurile de muncă. Deci nu a fost niciun cost pentru antreprenori. Diferenţa faţă de criza din 2008, ce am învăţat atunci, a fost să nu lăsăm acest cost al şomajului tehnic pe antreprenori", a afirmat Florin Cîţu, joi, la dezbaterea online cu tema "Recuperarea post-pandemie şi drumul spre o nouă economie".

Premierul a adăugat că se poate face mai mult şi de aceea guvernul caută soluţii în continuare.

"Măsura II începe să fie plătită, cred, acum avem buget şi va fi plătită, deci sunt aceste măsuri şi IMM Invest tocmai a fost prelungit, din nou, pentru anul acesta, cu un plafon de 15 miliarde în continuare. Deci, sunt măsuri la care oamenii pot să acceseze şi, da, impozitul specific ne gândim să-l prelungim şi după luna martie, să fie în continuare scutit până în vară, o să vorbesc cu colegii de la Finanţe, să vedem cum vin cu propunerea", a mai declarat Cîţu.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt