WhatsApp a detaliat modul în care vor fi afectaţi utilizatorii care nu acceptă noua politică privind gestionarea datelor personale, dar continuă să folosească aplicaţia după termenul limită.
După reacţia negativă a utilizatorilor faţă de procesarea datelor personale de Facebook, WhatsApp a decis să amâne implementare noilor reguli. În loc de februarie, acestea vor intra în vigoare din 15 mai.
De la început, WhatsApp a precizat că noile reguli sunt obligatorii pentru toţi cei peste 2 miliarde de utilizatori ai aplicaţiei - nu se poate ca un utilizator să respingă noile condiţii, dar să folosească în continuare serviciul.
Cu alte condiţii, cine vrea să folosească în continuare WhatsApp, trebuie să fie de acord cu noua politică privind partajarea cu Facebook a unor noi categorii de date personale, concret a celor legate de cumpărături şi tranzacţii.
Acum, WhatsApp detaliază şi cum va proceda în cazul celor care, până la 15 mai, nu vor apăsa butonul prin care acceptă condiţiile. Aceştia, pur şi simplu nu vor mai putea citi şi trimite mesaje prin intermediul aplicaţiei.