Acţiunile europene au întrerup luni raliul recent, din cauza reaprinderii tensiunilor dintre SUA şi China şi a temerilor legate de un Brexit fără acord. După ce a crescut cu circa 14% în ultimele 5 săptămâni, indicele paneuropean Stoxx 600 este, la jumătatea şedinţei de luni, în scădere cu circa 0,7%. Indicii principali din Spania şi Italia scad cu peste 0,8%, în timp ce CAC 40 (Paris) pierde peste 1%.
Şi bursa de la Frankfurt coboară cu circa 0,8%, după ce Reuters a raportat că SUA pregătesc noi sancţiuni împotriva unor oficiali chinezi pe fondul acuzaţiilor privind rolul Beijingului în descalificarea unor candidaţi politici pro-democraţie din Hong Kong. "Relaţiile SUA-China au fost în centrul atenţiei anul trecut şi la începutul acestui an, iar reîntoarcerea la acest subiect are un impact negativ pentru burse, acestea retrăgându-se de la maximele recente", spune Connor Campbell, analist financiar la Spreadex, citat de Reuters.