Senatoarea USR Anca Dragu susţine că ministrul energiei era la discuţiile de la Bruxelles pentru găsirea de soluţii în energie. „Autorităţile europene au încercat să găsească mai multe soluţii, iar una dintre ele a fost impozitarea companiilor care au făcut profituri extraordinare în energie pentru a fi ajutaţi cei care practic au plătit. Pentru că, de fapt, aceste companii nu vindeau nici mai mult, nici mai bine, iar consumatorul nu cumpăra ceva extraordinar, dar plătea mult mai mult”, a explicat Dragu.
„Săptămâna viitoare îl voi interpela pe premier ca să ne spună exact cine s-a ocupat de negocierile privind taxa de solidaritate”, a subliniat senatoarea USR.
„Statul român putea introduce o taxă de solidaritate în orice moment, fără să aştepte vreo decizie europeană, de altfel a şi făcut-o prin supraimpozitarea energiei electrice şi a gazelor naturale în anii trecuţi. La negocierile de la Bruxelles, statul român ar fi trebuit să spună că are producători integraţi, care produc gaze şi din ele energie, ceea ce nu e o situaţie prea frecventă în UE. Îmi pare rău că această problemă foarte gravă devine ping-pong între două partide iresponsabile. Prin aceasta statul pierde 4 miliarde de lei, bani cu care am introduce programul masa caldă în şcolile din România”, a declarat Anca Dragu.