Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că pachetul de măsuri cu privire la preţurile la energia electrică şi gaze naturale este finalizat, iar aceste măsuri vor fi discutate în şedinţa de coaliţie de la ora 17,00.
"Am finalizat tot pachetul de măsuri, pe toate cele trei componente, astfel încât să stopăm această escaladare a preţurilor, să ieftinim facturile atât către populaţie, cât şi către economie şi, nu în ultimul rând, să încercăm să compensăm de la bugetul statului, atât cât îşi permite bugetul statului, astfel încât să nu afecteze zona de investiţii şi ce ne-am propus pentru acest an. Avem aceste măsuri finalizate, le mai discutăm acum, la ora 10,00, cu membrii Guvernului din partea PSD, cu Biroul Permanent Naţional şi, la ora 17,00, în coaliţie. Am avut discuţii inclusiv în cursul zilei de ieri cu domnul prim-ministru şi alaltăieri cu domnul preşedinte Cîţu, deci am funcţionat şi până acum", a spus Ciolacu la sediul central al PSD, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
El a adăugat că reducerea TVA de la 19% la 5% la energie electrică şi gaz "este suportabilă de către bugetul de stat" şi că îşi menţine părerea că această măsură trebuie luată de la 1 februarie.
"Sunt mai multe variante, inclusiv am văzut ce s-a întâmplat în Franţa cu plafonarea preţurilor, cu plafonarea preţurilor la energie la companiile de stat, la cea mai mare companie de stat, şi aceasta este o măsură pe care am putea să o luăm. După ce avem o decizie finală luată în coaliţie, o vom prezenta. (...) Sunt mai mult măsuri şi au o coerenţă între ele. La şedinţa de coaliţie este invitat şi domnul ministru al Energiei şi reprezentanţii ANRE şi ai ANPC", a afirmat acesta.
Ciolacu a mai spus că de creşterea preţurilor la energie este afectată toată Europa şi nu consideră că acum este important să se găsească un vinovat pentru acest lucru în România.
agerpres.ro