Universitatea Politehnică din Bucureşti a găsit o soluţie ca oamenii să poată scădea costul facturilor la curent. Vorbim despre un sistem care foloseşte doar energie verde şi cu ajutorul căruia o clădire a campusului a reuşit deja să devină independentă energetic. Proiectul poate fi însă implementat şi la nivelul autorităţilor locale şi poate rezolva problema căldurii şi apei calde din Capitală.
Clădirea în care se află acest laborator al Facultăţii de Energie din cadrul Politehnicii Bucureşti nu avea o sursă de încălzire. Se afla departe de un punct termic local, iar încălzirea cu ajutorul centralei termice ar fi costat foarte mult. Reprezentanţii facultăţii au găsit însă o soluţie şi au implementat un sistem care foloseşte integral energie verde.
Pompele de căldură asigură orice temperatură dorită iarna şi vara, dar şi temperatura optimă pentru apa caldă. Un astfel de sistem ar fi ideal şi pentru autorităţile locale şi nu numai.
Practic, doar cu un astfel de sistem pot fi încălzite 10 apartamente de 70 de metri pătraţi fiecare. Costurile sunt foarte ridicate şi ajung la câteva zeci de mii de euro. Însă şi beneficiile sunt foarte mari, spun specialiştii, mai ales dacă este implementat la scară mai largă. Iar investiţia se amortizează în câţiva ani.
Energia electrică scumpă şi preţul ridicat al gazelor au determinat şi un constructor din Franţa să ridice o clădire eficientă energetic. Consumă doar 2 kilowaţi pe metrul pătrat, anual, şi poate asigura temperaturi de 26 de grade iarna şi 22 de grade vara, fără a folosi o sursă de căldură. Totul se bazează pe anveloparea eficientă a clădirii şi pe senzori care fac posibilă menţinerea echilibrului termic.