Compania ClusterPower a început lucrările la cel mai mare centru de date din România şi primul centru de date de tip hyperscale din regiune, în localitatea Mischii, judeţul Dolj.
Prima fază a proiectului presupune realizarea infrastructurii de utilităţi necesare funcţionării echipamentelor IT, incluzând turnarea fundaţiei, construirea centralei electrice şi a primei unităţi din cele cinci care vor dota centrul de date. Centrul de date va deveni cel mai puternic punct de comunicaţii regional cu legătură prin fibră optică directă cu Frankfurt şi Amsterdam şi conexiune cu 750 de centre de date din lume. Lucrările primului modul sunt estimate să se încheie în decembrie 2021. În această etapă, pe şantier lucrează aproximativ 40 de persoane.