A început distribuirea cardurilor de energie

A început distribuirea cardurilor de energie

A început distribuţia cardurilor de energie. Prima tranşă, în valoare de 700 de lei, a ajuns în posesia benericiarilor din şapte judeţe. Până pe 20 februarie, cei patru milioane de români îndreptăţiţi să primească acest ajutor pentru plata facturilor la încălzire şi lumină. Sumele de pe carduri se vor putea folosi doar prin intermediul Poştei Române.

Din poartă în poartă, poştaşii din oraşul Buftea au început să distribuie cardurile de energie. Sunt 180 oameni cărora numai acest postaş trebuie le ducă, în următoarele cinci zile, ajutorul promis de stat. Prima la care a ajuns cardul a fost Ecaterina Petre, pensioară.

Ajutorul de 700 de lei l-a primit şi Mirela. În cazul ei, suma acoperă o mică parte din cheltuielile lunare cu facturile la energie. Oamenii recunosc că au fost nevoiţi să renunţe la alte cheltuieli pentru a nu avea restanţe la facturi. Cine nu este găsit acasă, poate să îşi ia cardul direct de la poştă. Această doamna a venit să verifice dacă este beneficiar, iar la oficiul poştal i s-a înmânat ajutorul.

Autorităţile promit că până pe 20 februarie toate cele 2 milioane 800 de mii de carduri vor fi distribuite. E un card pentru fiecare gospodărie, indiferent de numărul persoanelor din familie. Condiţia este ca venitul casei să fie sub două mii de lei net pe lună.

Începând cu 20 februarie, beneficiarii pot începe să îşi achite facturile la energie şi încălzire în baza acestui card. O pot face direct la poştaş, la oficiile poştale sau online, pe site-ul Poştei Române. Trebuie să aibă asupra lor buletinul, cardul primit şi factura. Aceste documente, spune Marcel Boloş, vor împiedica eventuale fraude.

Cine are nelămuriri poate suna la 031 9966. Umătoarea tranşă de 700 de lei va ajunge la beneficiari din septembrie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt