Viorica Dăncilă, din şomaj, la BNR
Viorica Dăncilă este noul consilier pe probleme de strategie al guvrnatorului BNR, Mugur Isărescu.
Viorica Dăncilă este noul consilier pe probleme de strategie al guvrnatorului BNR, Mugur Isărescu.
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, în termeni nominali, în primul trimestru, faţă de perioada similară din 2020, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,8.
Traian Basescu, fostul lider PMP, a fost presedintele Romaniei intre 2004 si 2014.
Un report în valoare de peste 27,54 milioane lei (peste 5,59 milioane de euro) este în joc la categoria I a jocului Joker, în timp ce la categoria I de la Loto 6/49 se înregistrează un report în valoare de peste 11,89 milioane lei (peste 2,41 milioane de euro), la tragerile loto care au loc d.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 3,55 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,87%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 18,07%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
APIA reaminteşte fermierilor că luni, 17 mai 2021, este ultima zi în care îşi pot depune cererea de plată, fără penalităţi, în cadrul Campanie 2021.
Diamantele sezonului au apărut pe piaţă.
Uniunea Naţională a Studenţilor din România susţine că bugetul pentru taberele studenţeşti este "inexistent, concomitent cu bugetul pentru activităţi de tineret din multe localităţi" şi solicită o întâlnire cu ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, pentru a purta discuţ.
Producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie electrică din economia românească, parte a grupului Vimetco, înregistrat în Olanda şi controlat de miliardarul rus Vitali Matchitski, atrage atenţia că preţurile angro la energie din România au crescut cu peste 50%.
Aproximativ 200 de milioane de euro ar urma să fie alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru construirea unor platforme pentru deşeurile din ferme şi ecarisaj, dar şi a altora decât deşeurile menajere, pentru localităţi rurale şi urbane.
Dacă vă gândiţi să vă schimbaţi aparatele electrocasnice cu unele noi, mai prietenoase cu mediul, să ştiţi că de astăzi a început programul Rabla.
Premierul Florin Cîţu afirmă, după ce INS a anunţat creşterea câştigului salarial mediu nominal net, că este o veste execelentă şi că puterea de cumpărare a românilor creşte semnificativ, dând asigurări că Guvernul pregăteşte economia pentru perioada post - pandemie.
Marcela Pricop şi Marcel Taftă, soţi din comuna vrânceană Răcoasa, au dezvoltat o afaacere cu produse din lapte de capră după reţete tradiţionale, care merge foarte bine.
Un oraş din Cehia a abordat o strategie ingenioasă pentru redresarea după criza Covid-19 şi a creat propria „monedă” locală, locuitorii primind bani pentru a-i cheltui în magazinele şi cafenelele grav afectate de măsurile de carantină, transmite Reuters.
Nereguli grave în cazul banilor europeni ceruţi de România pentru pagubele provocate de pesta porcină africană.
Creşterea economică în 2021 o să fie ''peste'' toate estimările de la începutul anului, a afirmat, vineri, premierul Florin Cîţu, adăugând că, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, salariul nominal mediu şi puterea de cumpărare au crescut "semnificativ" în luna marti.
Ministrul Investiţiilor Europene, Cristian Ghinea, a declarat joi, după şedinţa de guvern, că Executivul a agreat cu Comisia Europeană reformele pe care le va face în baza Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Primul lucru pe care îl vor face 45% dintre români, după pandemie, va fi să îşi schimbe locul de muncă, iar cea mai mare încredere în şansele de a găsi un post disponibil o au IT-iştii, specialiştii şi muncitorii calificaţi, reiese dintr-un sondaj întocmit de o platformă de recruta.
Energia electrică, uleiul, benzina şi ţigările sunt produsele care s-au scumpit cel mai puternic faţă de aprilie 2020 arată datele transmise joi de Institutul Naţional de Statistică.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră (CNAIR) a finalizat în această primăvară exproprierile pentru tronsoanele 4 (Tigveni-Curtea de Argeş) şi 5 (Curtea de Argeş-Piteşti) ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti, valoarea totală a despăgubirilor ajungând la aproape 10 m.
Prin clădirile de birouri din Cluj-Napoca, unde multinaţionalele au investit sute de mii de euro în amenajări pentru a-i atrage pe viitorii angajaţi, bate vântul.
Doar jumătate dintre locurile de muncă disponibile la malul mării sunt, în acest moment, ocupate.
Aţi auzit până acum de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică? Dacă nu, vă spunem noi.