După jumătate de secol de aşteptare, în Timişoara a ajuns în sfârşit un tramvai nou. Aseară, prima garnitură a ajuns din Turcia în oraşul de pe Bega. Tramvaiul are 30 de metri lungime, o capacitate de 200 de călători, dar şi autonomia cea mai ridicată din lume. Poate să circule pe baterii 63 de km. După omologare, la Timişoara vor ajunge 21 de asemenea tramvaie.
Trailerul de 91 de tone care a transportat tramvaiul până la Timişoara a făcut pe drum aproape o săptămână.
Reprezentanţii fabricii din Turcia au decis ca tramvaiul să fie pus pe şine după miezul nopţii în apropierea Catedralei Mitropolitane. Întreaga operaţiune a durat aproape 2 ore.
Modelul de tramvai este unicat şi a fost produs special pentru oraşul de pe malul Begăi. Este singurul astfel de mijloc de transport din lume cu o autonomie a bateriei de peste 60 de km.
Demersul pentru cumpărarea acestor tramvaie a început în urmă cu 5 ani. Abia în 2019 a fost obţinută finanţarea printr-un proiect european. O garnitură costă peste 2 milioane de euro, iar primăria Timişoara a comandat 21 de bucăţi.
De luni, tramvaiul va circula, într-o primă fază fără pasageri pentru realizarea testelor.