Introducerea unui examen de bacalaureat unic sau organizarea examenelor de admitere în licee în locul
Evaluării Naţionale. Sunt doar câteva dintre schimbările majore pe care le-am putea vedea în sistemul de educaţie. Nu de acum însă, ci peste doi ani. Memorandumul preşedintelui privind proiectul ”România
educată” a fost adoptat astăzi în şedinţa de Guvern condusă chiar de Klaus Iohannis.
Scăderea ratei de analfabetism şi reducerea abandonului şcolar sunt două dintre obiectivele vizate de proiectul lui Klaus Iohannis care le-a cerut membrilor Guvernului să depună ”toate eforturile pentru schimbarea sistemului de învăţământ în bine”. Raportul preşedintelui are 137 de pagini şi este structurat pe 7 capitole principale.
Potrivit schimbărilor dorite, liceele vor fi, ca şi până acum, de trei feluri, dar vor avea un trunchi comun de materii care va fi folosit pentru introducerea unui examen de bacalaureat unitar. Totodată, Evaluarea Naţională nu va mai fi obligatorie pentru elevii care vor promova, în prealabil, un examen de admitere la liceu.
O altă modificare adusă sistemului educaţional va permite elevilor să se transfere de la un liceu la altul, indiferent de profilul instituţiei în care sunt încadraţi. Astfel încât, un elev de la un liceu vocaţional sau profesional poate ajunge la un liceu teoretic după susţinerea unui test. Specialiştii din Educaţie spun însă că planul preşedintelui e evaziv.
Reforma în educaţie propusă chiar de preşedinte va putea fi începută însă în anul şcolar 2022 - 2023. Între timp trebuie elaborat pachetul legislativ.