Numărarea voturilor pentru Primăria Capitalei va fi înregistrată audio-video în fiecare secţie

Numărarea voturilor pentru Primăria Capitalei va fi înregistrată audio-video în fiecare secţie

Procesul de numărare a voturilor după închiderea scrutinului pentru desemnarea noului primar general al Capitalei va fi filmat şi înregistrat audio în toate secţiile, a anunţat Biroul Electoral Municipal (BEM).

Operatorul de calculator va poziţiona tableta astfel încât întregul proces să fie vizibil şi va asigura continuitatea înregistrării până la transmiterea datelor în sistemul informatic SIMPV.

După închiderea votării, preşedintele secţiei va verifica validarea tuturor datelor, inclusiv cele privind urna specială, înainte de apăsarea butonului de închidere în aplicaţie.

Ulterior, urnele vor fi desigilate pe rând, iar voturile vor fi numărate în faţa celor prezenţi. Fiecare buletin va fi deschis şi citit cu voce tare, fiind apoi aşezat pe categorii, în funcţie de partide şi candidaţi.

BEM a precizat criteriile pentru validarea voturilor, precum aplicarea unei singure ştampile „VOTAT” într-un patrulater sau depăşirea marginilor, dacă intenţia alegătorului este clară.

Sunt considerate nule buletinele fără ştampila de control, cu modele neaprobate sau cu mai multe ştampile în patrulatere diferite. Rezultatele şi procesele-verbale vor fi disponibile pe platforma oficială prezenta.roaep.ro.

Afla mai multe desprealegerivotbuucresti
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt