Un număr de 3.012 contracte de muncă ale unor cetăţeni ucraineni au fost înregistrate până în prezent, în Revisal, arată datele publicate, sâmbătă, de secretarul de stat în Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu.
„Task-force de weekend: 3.012 contracte de muncă ale unor cetăţeni ucraineni înregistrate în Revisal, cu 346 mai multe decât în 24 februarie, dintre care 185 intermediate de AJOFM-uri (Agenţiile Judeţe pentru Ocuparea Forţei de Muncă, n.r.) şi 33 de persoane adulte cu dizabilităţi din Ucraina aflate în centrele noastre", a scris Vasilcoiu.