Distracţie transformată în tragedie

Distracţie transformată în tragedie

Un tânăr de 22 de ani este de negăsit după ce a căzut în apele lacului Colibiţa. Împreună cu alţi doi prieteni luaseră o hidrobicicletă care s-a răsturnat. Aceştia din urmă au reuşit să ajungă la mal. După mai bine de 24 de ore de căutări, pompierii şi scafandrii încă nu au dat de trupul tânărului. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emotional.

Cei trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani se aflau în vacanţă şi erau cazaţi la o pensiune din zona lacului Colibiţa. Ar fi găsit o hidrobicicletă pe malul lacului şi au decis să facă o plimbare. Nu purtau veste de salvare. La un moment dat, hidrobicileta s-a răsturnat. Doar doi dintre ei au reuşit să ajungă la mal. Un localnic a fost cel care a sunat la 112.

Unul dintre tineri a ajuns la mal cu hipotermie şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Căutările tânărului de 22 de ani au ţinut până târziu în noapte. De dimineaţă, scafandarii au mers din nou la faţa locului.

Poliţiştii bistriţeni au deschis o anchetă în acest caz.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt