Mânăstirea Nicula de lângă Cluj Napoca este locul unde, în fiecare an, pelerini din toate colţurile lumii vin să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Credincioşii dorm întinşi pe pături, chiar pe pământul rece şi consumă din ce au adus cu ei. Oamenii au început deja să ajungă acolo şi până duminică se vor ruga sub cerul liber. În această dimineaţă, în zona mânăstirii, a fost deschis şi un centru de vaccinare.
Icoana Făcătoare de minuni a Sfintei Maria care a lacrimat îi face pe credinciosi să vină, de ani buni, în curtea mânăstirii de la Nicula să se roage în linişte şi tihnă. Deşi mai sunt două zile până pe 15 august, oamenii au început deja să sosească şi să îşi găsească un loc unde vor rămâne pentru rugăciune.
Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi la pelerinajul de anul acesta Credincioşii vor înconjura biserica de lemn pe coate şi în genunchi.
La fel ca anul trecut, pelerinajul va sta sub semnul pandemiei. Distanţarea fizică şi purtarea măştii de protecţie
sunt câteva dintre regulile care trebuie respectate.
Sâmbătă noaptea icoana Făcătoare de Minuni va fi scoasă din biserică si arătată mulţimii. În apropiere de mănăstirea Nicula a fost dechis si un centrul de vaccinare. Cei care doresc să se imunizeze o pot face cu serurile de la Pfzier sau Johnson&Johnson