Societatea Timişoara cere continuarea demersului privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, considerând activitatea acestuia "minoră, partizană şi neconvingătoare în aspecte esenţiale ale Revoluţiei" şi care "nu justifică finanţarea institutului de către stat".
În acest sens, Societatea Timişoara le-a trimis, luni, o scrisoare deschisă preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, premierului Florin Cîţu şi vicepremierilor Dan Barna (USP PLUS) şi Kelemen Hunor (UDMR).
"Vă solicităm finalizarea demersului privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Considerăm finanţarea din partea statului a acestui institut nejustificată. Activitatea institutului a avut un efect minor, partizan şi neconvingător în aspecte esenţiale ale Revoluţiei. Reamintim faptul că a fost dată deja o ordonanţă de urgenţă pentru desfiinţarea acestui Institutut (în 30 decembrie 2019, de către guvernul condus de Ludovic Orban), dar majoritatatea PSD din Parlament a respins acea ordonanţă. Preşedintele României Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii prin care a fost respinsă ordonanţa de urgenţă, subliniind că instituţia 'nu a acţionat în vederea atingerii scopului şi misiunii pentru care a fost înfiinţată'", arată Societatea Timişoara într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.
Prin Legea 556/2004, cercetătorii IRRD şi-au asumat obligaţia de a evalua "dimensiunea represiunii, în urma căreia au rezultat morţi, răniţi, arestaţi, molestaţi".
agerpres.ro