Una dintre primele reacţii la vestea neaşteptată a morţii lui Ion Caramitru vine de la familia regală a României, în condiţiile în care era binecunoscută afinitatea marelui actor pentru monarhie. Regele Mihai a venit special la Londra să-l vadă pe Ion Caramitru jucând în „Hamlet”, la începutul anilor 1990, iar actorul a fost decorat în 1995 de Regina Elisabeta a II-a cu Ordinul Imperiului Britanic, în grad de Cavaler.
„Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi ASR Principele Radu au aflat cu nespusă tristeţe neaşteptata veste a trecerii la cele veşnice a marelui actor Ion Caramitru. Alături de Regele Mihai I şi de Custodele Coroanei Margareta încă din primele zile ale lui decembrie 1989, Ion Caramitru a fost un devotat, constant şi curajos apărător al principiilor şi valorilor Coroanei Române, precum şi un adevărat prieten”, transmite familia regală a României.
Ion Caramitru a făcut parte din guvernul care i-a redat Regelui Mihai cetăţenia română în 1997 şi a fost cel care i-a dat personal vestea fostului suveran.
Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu reamintesc în mesaj că s-au cunoscut în ianuarie 1994 în cadrul programului Artécole, fondat la UNITER de Ion Caramitru.