"Avem nevoie de un nou Chaplin care să demonstreze că cinemaul nu este mut" în faţa războiului din Ucraina, a declarat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, intervenind de la Kiev într-un mesaj video la deschiderea, marţi seară, a celei de-a 75-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, transmite AFP.
"Vom continua să luptăm, nu avem altă opţiune (...) Sunt convins că +dictatorul+ va pierde", a declarat el în faţa elitei cinematografiei mondiale, referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin şi la filmul lui Charlie Chaplin, pe care l-a citat de mai multe ori.
Apariţia sa a stârnit surpriză în sală şi ovaţie din partea publicului, a constatat la faţa locului o jurnalistă de la AFP. Timp de aproape zece minute, preşedintele ucrainean a denunţat războiul Rusiei în Ucraina şi îndemnat lumea cinemaului să nu tacă.
"Cinematograful o să tacă ori o să vorbească despre asta?", a întrebat el.
"Avem nevoie de un nou Chaplin care să ne demonstreze astăzi că cinemaul nu este mut (...) Ura va dispărea în cele din urmă, dictatorii vor muri", a adăugat el, pe un ton serios.
La începutul lunii aprilie, Volodimir Zelenski a intervenit în timpul celei de-a 64-a ediţii a Premiilor Grammy, echivalentul Oscarului pentru muzica americană, pentru a cere sprijin în favoarea ţării sale.
agerpres.ro