Oficiali români şi spanioli, reprezentanţi ai Institutului Cervantes, precum şi diplomaţi, istorici, militari, cercetători şi experţi au participat, marţi, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Naţional, la masa rotundă cu tema "140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Spania".
La eveniment a participat şi secretarul de stat pentru Politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru.
Manifestarea a fost organizată de Institutul pentru studii politice de apărare şi istorie militară din MApN, în colaborare cu Arhivele Naţionale ale României, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi Biblioteca Statului Major al Apărării.
Potrivit unui comunicat al MApN, evenimentul, desfăşurat în format hibrid, a fost dedicat împlinirii a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Spania, eveniment care a conferit noi valenţe relaţiilor istorice dintre cele două naţiuni, ce fac parte din marea familie a latinităţii.
La masa rotundă au participat Manuel Larrotcha Parada, ambasadorul Regatului Spaniei în România, precum şi ofiţeri spanioli din cadrul comandamentelor multinaţionale de pe teritoriul României.
Secretarul de stat Simona Cojocaru a reiterat importanţa Parteneriatului strategic dintre cele două state, România şi Spania cooperând îndeaproape în teatrele de operaţii militare, precum şi în promovarea de iniţiative şi proiecte comune, menite să contribuie la promovarea stabilităţii şi securităţii regionale şi internaţionale.
agerpres.ro