Copilărie trăită printre dărâmături

Copilărie trăită printre dărâmături

Înghesuiţi într-o singură cameră rece cu patru pereţi care stau să cadă. În astfel de condiţii trăieşte o familie cu cinci copii din satul vrâncean Făurei. Pentru că venitul lor este extrem de mic oamenii nu îndrăznesc să se gândească la reparaţii. Spaima că într-o zi tavanul o să se prăbuşească îi apasă, însă, zilnic.

Cei cinci copii, împreună cu mama şi bunica lor locuiesc într-o casă veche de peste 100 de ani pe care vremea o
degradează de la o zi la alta. Ridicată din chiripici şi lut căminul în care se înghesuie cele şapte suflete riscă să se
prăbuşească. Din tavan s-au desprins deja bucăţi mari, astfel că locuinţa în care să se simtă în siguranţă a rămas doar un vis.

Pe lângă banii pe care bunica copiilor îi câştigă muncind cu ziua prin sat, familia trăieşte doar din doar alocaţia celor mici şi îndemnizaţia de însoţitor pe care o are pentru fiica cea mare, care este bolnavă. Tatăl copiilor i-a părăsit în urmă cu mult timp.

Speranţa nu a dispărut iar copiii Alinei visează la ziua în care toţi vor avea o locuinţă în care să se poată simţi în siguranţă

Cei care vor să ajute acestă familie o pot face donând orice sumă de bani în contul bancar afişat pe ecran

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt