Condamnat la închisoare în Chile, cere să fie adus în România

Condamnat la închisoare în Chile, cere să fie adus în România

Strigăt de ajutor pentru un român închis într-un penitenciar din Chile. Un clujean cere statului să îl aducă în ţară pe George, condamnat la 30 de ani de închisoare în America de Sud. Bărbatul a ispăşit deja 19 ani acolo şi, deşi instanţa din România a aprobat aducerea lui în ţară, de doi ani nimeni nu a mers în Chile să îl preia. George a intrat acum în greva foamei şi speră să ajungă cât mai curând acasă, să îşi îmbrăţiseze mama şi copiii.

George Rusu are 55 de ani şi de 19 ani este încarcerat în penitanciarul Rancagua din Chile. În 2004 a fost prins în timp ce transporta 1.300 de kilograme de cocaină, care valora 65 de milioane de euro pe piaţa neagră. Potrivit autorităţilor din Chile, el ar fi fost cel care conducea banda. A fost condamnat la 30 de ani de detenţie. George vrea însă ca restul pedepsei care i-a mai rămas să fie executată în România.

Din 7 martie, George este în greva foamei. În România, strigătul său a fost auzit de Marius Balo, care la rândul său a executat o pedeapsă de 8 ani în China. Marius face tot posibilul să îl ajute pentru că poveştile lor seamănă. De doi ani, instanţa din România a acceptat ca George să execute în ţară restul pedepsei, numai că autorităţile nu au făcut nimic în acest sens. Prin aceeaşi situaţie a trecut şi Marius, care a aşteptat până la finalul detenţiei să fie adus acasă, deşi câştigase acest drept.

Povestea lui Marius începe în 2010, când s-a mutat în China unde lucra ca profesor de engleză. Acolo a cunoscut un alt român, care lucra la o companie care acorda credite populaţiei. S-a angajat şi el la acea firmă. După 4 ani toţi angajaţii au fost arestaţi.

Marius spune că nu ştia despre neregulile firmei pentru că de fiecare dată când asista la semnarea unui contract totul părea în regulă. Cu toate astea, a fost condamnat la 8 ani de închisoare în China pentru frauda.

Anul trecut a fost eliberat şi aşa a ajuns înapoi în România, deşi instanţa se pronunţase să îşi execute pedeapsa în ţară în umă cu 3 ani. Acum Marius speră ca George să nu aibă soarta lui şi să fie adus acasă cât mai repede. În Malaezia, un alt român a fost condamnat iniţial la moarte după ce a fost prins că făcea trafic de droguri. Autorităţile române nu au reuşit să îl aducă acasă, ci doar să oprească acolo pedeapsa capitală. Bărbatul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare şi 10 lovituri de bici.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt