SURSE. Cum împarte polul dreptei locurile pentru europarlamentare: USR are cinci candidaţi în primii şapte

SURSE. Cum împarte polul dreptei locurile pentru europarlamentare: USR are cinci candidaţi în primii şapte

Liderii USR, PMP şi Forţa Dreptei au ajuns la un acord de principiu pentru lista care va reprezenta Polul dreptei la alegerile europarlamentare, susţin surse politice pentru News.ro.

Fostul lider USR Dan Barna va deschide lista comună la alegerile europarlamentare. Iniţial, Barna era situat pe poziţia secundă, însă retragerea Elenei Lasconi l-a propulsat pe primul loc pentru Bruxelles. Vlad Voiculescu ocupă poziţia secundă şi e sigur de locul eligibil, în ciuda acuzaţiilor din Dosarul vaccinurilor.
Liderul PMP Eugen Tomac va primi locul trei.
”Tomac îşi câştigă singur mandatul. PMP e la 3% în sondaje, iar un mandat de europarlamentar înseamnă cam 3%. CU PMP lucrurile sunt clare”, susţin sursele citate. 
Pe locul patru va fi europarlamentarul USR Vlad Botoş, iar locul cinci îi va reveni Cristinei Prună, aflată la al doilea mandat în Camera Deputaţilor din partea USR.
Forţa Dreptei va fi reprezentată de fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, care va ocupa locul şase, considerat semi-eligibil.
Polul dreptei trebuie să atingă 18% pentru a trimite şase la europarlamentari la Bruxelles.
”Ideea de unitate va propulsa alianţa la peste 20%, prin urmare vom scoate 7 mandate. Acesta este obiectivul”, susţine unul dintre liderii polului dreptei.
Locul 7 i-ar reveni liderilor senatorilor USR, Radu Mihail. 
Lista comună USR-PMP-Forţa Dreptei pentru alegerile europarlamentare: 
1. Dan Barna (USR)
2. ⁠Vlad Voiculescu (USR)
3. ⁠Eugen Tomac (PMP)
4. ⁠Vlad Botoş (USR)
5. ⁠Cristina Prună (USR)
6. ⁠Violeta Alexandru (Forţa Dretei) 
7. ⁠Radu Mihail (USR)
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt