Specialist în resurse umane: Companiile care-şi abuzează angajaţii să se gândească că şi-aşa e foarte puţină forţă de muncă. Angajaţii ar trebui să raporteze aceste abuzuri, să-şi înregistreze şeful şi să-l confrunte

Specialist în resurse umane: Companiile care-şi abuzează angajaţii să se gândească că şi-aşa e foarte puţină forţă de muncă. Angajaţii ar trebui să raporteze aceste abuzuri, să-şi înregistreze şeful şi să-l confrunte

Autorităţile române ar trebui să se preocupe mai degrabă de reglementarea mai bună a lucrului de acasă, în loc să adopte proiecte cum este cel pentru acordarea de patru zile libere părinţilor care au copii până la opt ani, a declarat la Prima News specialistul HR Doru Dima.

„În loc să reglementăm partea de lucru de acasă mult mai bine, ne ocupăm de lucruri care oricum se întâmplă astăzi. Fiecare angajat îşi poate lua în fiecare lună câte o zi de concediu. Copilul trebuie să stea lângă părinte, îi este mult mai bine, dar, pe de altă parte, trebuie să ne uităm un pic şi la ce generează lucrurile astea. E foarte frumos să lucrezi de acasă şi să-ţi doreşti să te duci la serviciu. Noi vrem să aducem atât de multă protecţie angajatului de zici că e cea mai oprimată categorie. O să fie o legislaţie pe care angajatorii o vor sări”, a arătat Doru Dima.

Referitor la abuzurile asupra angajaţilor, care sunt extrem de frecvente în România, Dima a spus că acestea ar trebui raportate de către victime.

„Companiile care-şi abuzează angajaţii să se gândească că şi-aşa e foarte puţină forţă de muncă. Angajaţii ar trebui să raporteze aceste abuzuri, să-şi înregistreze şeful şi să-l confrunte”, a precizat specialistul.

El consideră că şi până acum angajatele cu copii bolnavi îşi puteau lua liber să aibă grijă de aceştia.

“Este frumos să lucrezi de acasă, dar să ridice mâna o mămică ce nu şi-a dorit să se întoarcă la treabă după câteva luni după ce a născut sau după un an. Instinctul matern este fabulos, este foarte important să stea alături de copii, mai ales când sunt foarte mici pentru că atunci fac de toate. Dar, pe de altă parte, trebuie să ne gândim un pic şi la sănătatea noastră pentru că până la urmă mămicile care erau cu copii bolnavi oricum îşi luau liber, iar angajatorul care refuza acest lucru îşi pierdea acel angajat. Lucrurile arată altfel din perspectiva a ceea ce înseamnă să îţi păstrezi angajaţii într-o organizaţie”, a explicat specialistul în resurse umane.

El a întrebat câte concedii medicale care se dau sunt reale.
“O lege de genul ăsta vine nu să pună lucrurile pe un făgaş, ci vine să consolideze o problemă pe care o avem în sistemul medical. Să ne uităm un pic câte concedii medicale sunt date pe bune sau cum putem să verificăm concediile medicale că sunt reale. Dacă un copil strănută sau îi curg mucii, din momentul ăla nu mai venim la muncă. Iar în ţări de genul Norvegia sau Danemarca, dacă te duci să cauţi o farmacie în centru mergi cinci kilometri să dai de una şi un medicament nu îţi poţi cumpăra decât dacă ai hârtie de la medic. Încercăm să rezolvăm nişte lucruri, să fim populari, că tot se apropie alegerile în care toată lumea să voteze cu cei care dau o legislaţie pe care, din nefericire, nu o înţeleg pentru că ei nu au muncit în viaţa lor”, a transmis Doru Dima.
El crede că o astfel de lege va duce la abuzuri.
“Sunt 100% de acord şi angajaţii mei când au copiii cu probleme stau acasă, le dau liber, au grijă de copii, ştiu cum e. Mi se întâmplă tot timpul, există această posibilitate. Faptul că acum o punem într-o lege o să ducă spre abuzuri şi o să vedeţi cât de multe abuzuri o să fie pentru că sunt joburi în care poţi să lucrezi de acasă, dar sunt joburi în care nu ai cum să faci lucrurile astea orice ai face, pentru că te trezeşti peste tine cu copilul care are nevoie să fie ţinut în braţe, să fie mângâiat, să ai grijă de el. Un copil bolnav nu mai este un copil care stă frumos într-un fotoliu şi aşteaptă să îi treacă răceala, ci are nevoie de asistenţă, are nevoie de sprijin. Nu mai poţi lucra efectiv”, a mai precizat Doru Dima.
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru completarea Codului muncii, prin care salariaţii care au în îngrijire copii în vârstă de până la 11 ani pot beneficia de un program flexibil de lucru. Astfel, aceştia vor avea posibilitatea ca patru zile pe lună să presteze muncă la domiciliu. Legea merge la promulgare.

Afla mai multe despreangajatilibereparinticopii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt