Organizaţia Seniorilor Naţionali Liberali (OSNL) a organizat în perioada 22-24 martie, la Predeal, Şcoala de Primăvară. În cadrul evenimentului au susţinut alocuţiuni preşedintele Organizaţiei Seniorilor Naţionali Liberali, Victor Paul Dobre, ministrul Dezvoltării , Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi preşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea, ministra Educaţiei, Ligia Deca, europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan şi liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, Gabriel Andronache.
La Şcoala de Primăvară a seniorilor liberali au participat aproximativ 300 de membri ai Organizaţiei Seniorilor Naţionali Liberali.
„Mă bucur că la Şcoala politică de primăvară a Organizaţiei Seniorilor Liberali au participat toate filialele noastre şi atât de mulţi miniştri şi lideri PNL. Adevărul este că Partidul Naţional Liberal a fost mereu alături de seniorii României, inclusiv în ceea ce priveşte creşterea pensiilor. În perioada 2019-2024, de când PNL a intrat la guvernare, am înregistrat o majorare a punctului de pensie de 767 lei, ceea ce înseamnă o creştere de 60%”, a spus Victor Paul Dobre, preşedintele Organizaţiei Seniorilor Liberali.
„Vă mulţumesc pentru tot efortul pe care-l faceţi pentru PNL. Începând cu anul 2021, PNL a fost cel care a gândit un amplu program, programul Anghel Saligny, un program pentru toate comunităţile din România. Programul Anghel Saligny este un program transparent care s-a adresat tuturor comunităţilor din România, a venit cu reguli clare, cu proceduri bine stabilite, peste 3000 de unităţi administrative au avut acces la aceste proiecte. Din cele 5600 care sunt astăzi în implementare avem un progres de peste 32.000 de contracte semnate, contracte care sunt în implementare în fiecare dintre comunităţile din România”, a afirmat ministrul Dezvoltării Regionale, Adrian Veştea.
„M-am bucurat să fiu alături de membrii seniori ai partidului, oameni cu o bogată experienţă politică şi cu o înţelegere profundă a valorilor şi a obiectivelor PNL. În cadrul întâlnirii am vorbit despre cea mai mare creştere a salariilor profesorilor, cu 50%, în medie, precum şi despre prevederile noilor legi ale educaţiei care vizează recunoaşterea meritelor şi implicarea cadrelor didactice. Un subiect de interes a fost violenţa în mediul şcolar, unde am subliniat ideea că prevenirea şi combaterea violenţei reprezintă un efort comun, în care trebuie să fie implicaţi nu doar membrii personalului didactic, ci intreaga comunitate şcolară, părinţii şi partenerii instituţionali. Am discutat, de asemenea, despre cea mai mare investiţie în învăţământul dual - 588 de milioane de euro pentru 29 de campusuri de învăţământ dual în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României. Prin aceste iniţiative ne reconfirmăm angajamentul faţă de învăţământul românesc”, a afirmat ministra Educaţiei, Ligia Deca, în cadrul intervenţiei sale.
Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureşan, a punctat că PNL va avea un capitol dedicat persoanelor vârstnice în programul politic pentru alegerile europarlamentare. „ Vrem venituri mai mari pentru persoanele vârstnice. Vrem să să combatem singurătatea în rândul persoanelor în vârstă şi să le oferim acces mai facil la servicii de sănătate. Vrem să sprijinim persoanele vârstnice care îşi doresc să rămână active. Vrem să le oferim acces la cursul de digitalizare şi alte cursuri de formare”, a spus Siegfried Mureşan.