Sunt mai puţin de 24 de ore rămase până la Consiliul JAI, momentul în care aflăm dacă intrăm sau nu în Spaţiul Schengen în 2022. Tot ce a depins de noi am făcut, spun oficialii romani. Avem de partea noastră şi rapoartele pozitive ale experţilor internaţionali şi datele agenţiei Frontex care mută problema migraţiei din curtea noastră. Ni se opune doar Austria. Aici sunt încă negocieri dure la cele mai înalte niveluri.
Miniştrii de interne reuniţi la Consiliul JAI vor vota dacă le vor permite românilor să circule în statele Schengen fără să fie nevoiţi să mai treacă prin punctele de control ale frontierei.
Austria a rămas singura ţară care nu este de acord cu aderarea noastră. Totuşi, introducerea dosarului pe ordinea de zi îi va pune într-o situaţie dificilă pe oficialii austrieci. Ei par a fi singuri împotriva întregii Europe care ne vrea.
România poate fi parte din spaţiul Schengen dacă toate statele votează pozitiv, dar şi în cazul în care un ministru nu se prezintă sau se abţine. Dacă există UN singur vot împotrivă, ţara noastră va trebui să mai aştepte şi să reia toate procedurile. În plus, subiectul aderării va trebui introdus în următoarele consilii JAI de preşedinţia suedeză. Iar Nordicii nu au ca obiectiv extinderea spaţiului Schengen. Aşa că aderarea noastră s-ar putea decide în a doua parte a anului viitor, când rotativa preşedinţiei va fi preluată de Spania.
Dacă Austria se va folosi de dreptul de veto, România are la dispoziţie şi o acţiune la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Opozitia Austriei vine în contextul în care schimburile economice dintre cele două ţări au fost în 2021 în valoare de 4,5 miliarde de euro. Cele mai mari sunt domeniul bancar si petrolier. Companiile austriece sunt printre cei mai activi investitori din ţara noastră, spun publicaţiile de specialitate.