România susţine un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei

România susţine un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei

România susţine un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, a afirmat, luni, Bogdan Aurescu, înainte de reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre UE, care se desfăşoară la Bruxelles.

"Desigur, o să ne concentrăm azi asupra Ucrainei şi asupra efectelor crizei pe care atacul Rusiei împotriva acestei ţări europene a creat-o. Bineînţeles că nu putem evita o discuţie legată de un şaselea pachet de sancţiuni. România susţine acest pachet şi soluţiile propuse şi discutate până în prezent. Sperăm că se va ajunge la o soluţie care va reuni toate statele europene membre în a susţine adoptarea acestui pachet, (...) cred că avem nevoie de el, avem nevoie de el acum", a arătat şeful diplomaţiei române.

El a amintit că în România au venit, până în prezent, aproape un milion de persoane care fug de războiul din Ucraina.

Totodată, Aurescu a vorbit şi despre rolul României în tranzitarea produselor agricole din ţara vecină prin porturile de la Galaţi şi Constanţa.

Astfel, el a spus că peste 120.000 de tone de cereale din Ucraina au fost transportate prin portul Constanţa. "Este foarte important să contracarăm o criză alimentară, care, în cazul multor ţări, se apropie", a afirmat şeful diplomaţiei române. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt