Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că România are capacitatea de a primi migranţi din Afganistan, dar condiţionat, în sensul ca verificările să fie realizate de structurile de securitate ale statului român.
"Avem două centre de custodie unde avem peste 200 locuri cu un grad de ocupare de sub 60%. Vorbim de centre în regim închis.
Avem şase centre de azil care au capacitate normală de funcţionare de 1.100 de locuri, din care acum sunt libere 751. În două centre se fac lucrări.
Suntem pregătiţi să primim în aceste centre colaboratori ai structurilor noastre, persoane aflate în risc iminent – jurnalişti, magistraţi – studenţi care beneficiază de burse în România şi în general persoane aflate într-un pericol iminent în Afganistan, cu o singură condiţie: verificările să fie realizate de structurile de securitate ale statului român, facem aceste analize pe tot ce înseamnă componentă naţională.