Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan spune că a avut aşteptări mari de la primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan şi că încă speră ca acesta ”să îşi revină”. Bogdan a precizat că PNL va avea candidaţi, atât la primăriile de Sector, cât şi la Primăria Generală a Bucureştiului.
Rareş Bogdan a declarat, duminică seară, la Prima News, că Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a crescut în sondajele de opinie pe fondul victimizării. ”Nicuşor Dan, de la 16 la sută, a crescut iarăşi la peste 20, pe victimizare”, a declarat Rareş Bogdan. Întrebat pe cine va vota în funcţia de primar general al Capitalei, la alegerile de anul viitor, europarlamentarul a menţionat că va vota cu candidatul PNL. ”Voi vota cu candidatul PNL. Ciprian Ciucu, Emil Boc, Sebastian Burduja, Dan Motreanu, Cătălin Predoiu. Ce, noi nu putem avea candidat?”, a declarat Rareş Bogdan. Întrebat dacă este mulţumit de prestaţia lui Nicuşor Dan, Rareş Bogdan a răspuns că acesta putea fi mai performant. ”Putea să fie mai performant. Am avut aşteptări mari, încă le am, încă sper să îşi revină, încă am speranţe că îşi revine”, a subliniat Bogdan. Rareş Bogdan a mai precizat că PNL va avea candidaţi la Bucureşti, atât la sectoare, cât şi la Primăria Generală. ”PNL va avea candidaţi peste tot, în cele 6 sectoare şi candidat la Primăria Generală”, a adăugat Rareş Bogdan.