Fostul ministru al Transporturilor, liberalul Radu Berceanu, l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis afirmând că ”mediază probabil între statul Tanzania şi societatea de maasai” şi a atras atenţia PNL că ar putea avea soarta PNŢCD.
Întrebat, duminică seară, la Prima News, cum arată România, Radu Berceanu s-a referit la acţiunile preşedintelui Klaus Iohannis.
”Foarte prost. Să o luăm de sus? Domnul preşedinte Iohannis, l-am votat de două ori, dar este în ultima vreme decuplat de tot de ceea ce scrie prin Constituţie, pe acolo de zice că preşedintele mediază între stat şi societate. Probabil că între statul Tanzania şi societatea de maasai că altfel, pe aici când au fost nişte probleme, eu nu prea l-am auzit, poate că... Faptul că dumnealui nu mai e foarte interesat aşa de România, de nimic, asta e, un om mai comod. Are o aliură de rege, aşa. L-aş vedea că se duce la Ascot la cursele de acolo din Anglia sau că joacă polo din ăla, călare. În schimb, când au fost problemele cu învăţământul, dumnealui a fost profesor de fizică, fiind din domeniu, nu am auzit nimic, zero. Până la anul în noiembrie cred că mai are Australia, Noua Zeenlandă, Japonia. Problema e pe aici prin România. Domnul preşedinte face ceea ce crede dânsul că face, e mai greu să schimbăm ceva”, a declarat Berceanu.
Radu Berceanu a atras atenţia că PNL poate avea soarta PNŢCD, tot un partid istoric care a dispărut de pe scena politică din România. Berceanu a spus despre PNL că ”stă foarte rău”.
”Nu ştiu de ce PNL este foarte atent şi încearcă să îşi coordoneze paşii cu paşii domnului preşedinte care sunt într-o altă direcţie. PNL are alegeri, vreo 4 bucăţi la anul şi mie mi se pare că sunt foarte nepregătiţi. Nu au candidaţi, nici de preşedinte, nici de primar de Bucureşti. Mie mi se pare că stau foarte rău. Şi cred că e momentul, aşa, destul de întârziat, dar e momentul să se trezească şi să se gândească că... uite, Blaga văd că o să fie şef de campanie, noi am mai văzut un film în care a dispărut PNŢCD şi să ştiţi că lucrurile se pot repeta”, a declarat Berceanu.
Întrebat dacă PNL poate avea într-adevăr soarta PNŢCD, Berceanu a răspuns afirmativ.
”Da, într-un interval cam ca ăla, da. Să ştiţi că eu pe vremea aia vorbeam cu nişte PNŢCD-işti care ziceau <Care, dom'le, noi: păi npi suntem partid istoric cu cutare, cu rădăcini, cu nu ştiu ce>. Electoratul e electorat şi dacă ei la anul o să înceapă să aibă rezutate din ce în ce mai slabe, lumea o dată se decuplează. Aşa s-a întâmplat şi atunci. Poate că e un pic exagerat din partea mea, dar e un fel de zguduială către ei să se gândească că se pot întâmpla lucruri grave. Ei pot să ajungă la cel de-al patrulea rând de alegeri de anul viitor, să ia un scor cu o singură cifră. Lucrurile merg în scară şi când scara coboară mai cobori o treaptă, mai cobori încă o treaptă. De fiecare dată s-au lăsat conduşi de la Cotroceni pe nişte direcţii care poate pentru moment erau bune, dar care ca şi perspectivă, pentru partid, nu aveau niciun fel de continuare”, a declarat Radu Berceanu