Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla marţi în vizită oficială la Bucureşti, la invitaţia şefului statului, Klaus Iohannis, în contextul celebrării în 2021 a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale dintre cele două ţări.
"Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relaţiei speciale, privilegiate, de Parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de şef de stat - de la Chişinău, din 29 decembrie 2020 şi din 27 august 2021, precum şi de la Bucureşti, din 20 aprilie 2021", a informat Administraţia Prezidenţială.
Maia Sandu va fi primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Iohannis şi va avea o întrevedere cu premierul interimar Florin Cîţu, la Palatul Victoria.
Consultările politice ale celor doi preşedinţi "vor consolida cooperarea bilaterală excelentă şi substanţială la nivel politic, economic şi sectorial şi vor stimula avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională", a precizat Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, se va pune accentul pe proiectele care conectează Chişinăul cu spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul României, pentru a aduce beneficii reale şi concrete tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.
agerpres.ro