Prefectul Capitalei, după ce a fost dat afară de Cîţu: Sper să revenim la guvernare cu un nou premier

Prefectul Capitalei, după ce a fost dat afară de Cîţu: Sper să revenim la guvernare cu un nou premier
Inquam Photos / George Călin

Fostul prefect al Capitalei Alin Stoica afirmă că USR PLUS - PNL - UDMR este singura alianţă care poate moderniza România şi speră ca această coaliţie să revină la guvernare, în scurt timp, cu un nou premier.

El a declarat că, în calitate de prefect, a încercat să facă ce a crezut că este mai bine pentru cetăţeni.

„Am încercat în aceste 6 luni să fac ce am crezut că este mai bine pentru cetăţeni, într-o perioadă destul de dificilă. A fost şi prima mea experienţă în administraţia publică, o experienţă care m-a făcut să învăţ lucruri noi şi care m-a pus în postura de a face lucruri pentru comunitate. Am făcut şi greşeli, pe care am încercat - şi sper că am reuşit - să le repar în cel mai scurt timp. Am cunoscut mulţi oameni noi, cei mai mulţi foarte bine intenţionaţi. Funcţionari care merită mai mult şi un mediu de lucru care trebuie schimbat, dar şi oameni politici care înţeleg necesitatea modernizării României. Sunt în continuare convins că singura alianţă care poate moderniza România este USR PLUS - PNL - UDMR şi de aceea sper că vom reveni la guvernare în scurt timp, cu un nou premier”, a scris Alin Stoica pe Facebook, potrivit Agerpres.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt