PNL şi PSD se ceartă din cauza creşterii taxelor şi a reducerii cheltuielilor statului, în timp ce USR consideră că taxarea multinaţionalelor este o temă populistă a social-democraţilor

PNL şi PSD se ceartă din cauza creşterii taxelor şi a reducerii cheltuielilor statului, în timp ce USR consideră că taxarea multinaţionalelor este o temă populistă a social-democraţilor

Departamentul din Ministerul Finanţelor care monitorizează exportul de profit al multinaţionalelor din România ar trebui întărit dacă nu funcţionează bine, în loc ca guvernanţii să inventeze soluţii prin taxarea companiilor, a declarat la Prima News senatoarea USR Anca Dragu, fost ministru de Finanţe.

„Preţurile de transfer şi multinaţionalele sunt o temă populistă a PSD. Există la ANAF un departament care exact cu asta se ocupă, adică în ce fel aceste multinaţionale fac şi nu ar mai trebui să facă transfer de venituri pentru a scăpa de taxe. De exemplu, dacă tu cumperi servicii de consultanţă de la firma mamă sau altă firmă din grup, cu 10.000 de euro, departamentul respectiv verifică dacă nu puteau fi cumpărate aceleaşi servicii din România mai ieftin, pentru a preveni scurgerile de capital”, a explicat Anca Dragu.

Ea a subliniat că orice creştere de taxe afectează toţi românii şi că o companie va reduce cheltuielile, adică va face concedieri, sau va creşte preţurile, dacă va plăti mai mult la stat.

„Acest guvern creşte taxele şi impozitele tot timpul. Este un context economic dificil, iar guvernul creşte costurile pentru companiile care operează în România şi care angajează români”, a arătat senatoarea USR.

În timp ce PSD, prin gura lui Bogdan Balaşnicu, susţine că guvernanţii vor să taxeze profitul scos din România de multinaţionale şi consideră că asta nu ar însemna creşteri de preţuri pentru toţi românii, partenerul de coaliţie PNL este de o cu totul altă părere.

„Întâi statul trebuie să găsească soluţii pentru a face economii, apoi trebuie să căutăm soluţii să ne încadrăm în deficitul bugetar negociat cu CE. Dacă vrem să trecem peste acest moment dificil din punct de vedere bugetar, care este şi datorită modului în care ministrul de Finanţe respectiv a construit bugetul, după ce găsim soluţii în aparatul de stat va trebui să vedem ce optimizări am putea face în rest”, a declarat penelistul Tudor Polak.

Afla mai multe desprebugettvainflatieeconomiitaxare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt