George Scripcaru adresează un apel tuturor braşovenilor să participe la votul de duminică pentru alegerea primarului Municipiului Braşov. Acesta consideră că este nevoie de un vot masiv care să sancţioneze amatorismul instalat la primărie în ultimii patru ani, sub conducerea Allen Coliban şi USR.
“Toţi braşovenii simt că oraşul este blocat, că proiectele mari nu se mai întâmplă, că Spitalul Regional este doar un subiect de răfuială politică pe agenda USR-ului. Trebuie să restartăm urgent proiectele oraşului nostru dacă vrem să recuperăm cei patru ani pierduţi. De patru ani nu s-a construit un loc de parcare, nu s-a lărgit niciun drum din oraş, nu s-au construit pasajele de care Braşovul are atât de mare nevoie! Până şi Capitala Verde este o formă fără fond, pentru că Braşovul suferă la capitolul spaţii verzi şi poluare, probleme pentru care nu s-a găsit până acum nicio soluţie de actuala administraţie. Povestea frumoasă de acum patru ani, spusă de actualul primar, s-a transformat într-un coşmar pentru braşoveni. De aceea, avem nevoie de un vot consistent pentru câştigarea Primăriei şi pentru asigurarea unei majorităţi în Consiliul Local. Numai aşa vom putem începe din prima zi proiectele de care oraşul are nevoie!”, este îndemnul lui George Scripcaru cu 3 zile înaintea alegerilor locale.
Campania USR de la Braşov, identică cu campaniile din Bucureşti, Timişoara sau Bacău
“Acum patru ani am fost acuzat că am dosare deschise în justiţie. Eu mi-am dovedit dreptatea, peste 10 judecători au spus că sunt nevinovat şi că faptele pentru care am fost acuzat nu au existat. Am dus această luptă cu demnitate! Este josnic pentru Coliban şi pentru USR să încerce să umfle astăzi acelaşi balon de săpun în campania electorală. Dacă se poate vorbi despre clanuri în Braşov, acelea sunt clanurile pe care Coliban le-a pus la masa Primăriei. Clanul Boghiu, Clanul avocaţilor plătiţi regeşte pentru servicii neprestate, Clanul “3 grame” al celor care vor legalizarea drogurilor şi Clanul Coliban - Clem - Deanes care vrea să facă afaceri imobiliare cu banii braşovenilor. Nu există niciun dosar deschis astăzi pe numele meu. Pe numele lui Coliban există! Eu am dovedit că sunt nevinovat, el poate să facă acelaşi lucru?”, adaugă George Scripcaru.
La Braşov, George Scripcaru este favorit să recâştige primăria, după patru ani de mandat al lui Allen Coliban.
CMF: 21240015