Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat duminică, că în noua lege a pensiilor, avem un articol care spune clar că de acum înainte, în fiecare, an, în luna ianuarie, trebuie să avem majorarea pensiilor cu rata inflaţiei plus jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut. Ea a mai arătat că pe taloanele pe care pensionarii le vor primi după data de 1 septembrie, vor avea evidenţiate exact care sunt punctele contributive, necontributive şi punctele de stabilitate pe care le primesc.
”Vreau să fie foarte clar pentru toţi românii că legea pensiilor este sustenabilă, doi, că da, sunt bani în buget pentru a finanţa cheltuiala cu pensiile şi trei, este foarte important ca pensionarii să ştie că în anul 2024 toate pensiile vor creşte, nicio pensie nu nu va scădea. Vom avea momentul T0, în ianuarie şi e important să ştie că în noua lege a pensiilor avem un articol care spune clar că de acum înainte, în fiecare, an, în luna ianuarie trebuie să avem majorarea pensiilor, pe acelaşi mecanism (..) cu rata inflaţiei din anul anterior plus jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut”, a spus ministrul Muncii la Prima News.
Simona Bucura Oprescu a precizat că pensionarii mai trebuie să ştie că în septembrie se va finalzia procesul de recalculare a pensiilor şi se vor pune în plată noile pensii.
Despre legea pensiilor, ministrul Muncii a mai spus că perioadele de armată, studii, şomaj, vin cu puncte suplimentare. ”Pentru a încuraja perioada de contributivitate, peste perioada de 25 de ani avem puncte suplimentare, a mai spus ea.
”În opinia noastră, este o lege simplă şi clară”, a subliniat Simona Bucura Oprescu. Ea a mai arătat că pe taloanele pe care pensionarii le vor primi după data de 1 septembrie, vor avea evidenţiate exact care sunt punctele contributive, necontributive şi punctele de stabilitate pe care le primesc.
Ministrul Muncii s-a referit şi la efortul bugetar al noii legi a pensiilor, ea arătând că ”este cunoscut”.
”Creşterea suplimentară care se referă la recalculare, la impactul pe care îl avem pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, este de 10 miliarde de lei, adică 2,5 miliarde de lei pe lună”, a spus Simona Bucura Oprescu.
Ea a dat asigurări că ”egea pensiilor este cu adevărat o lege sustenabilă”.
”impactul bugetar al noii legi a pensiilor este de 0.6% din PIB iar banii din pensii sunt în bugetul pentru 2024. Pensionarii pot fi siguri că vor beneficia de majorarea pensiilor”, a afirmat ea.