Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, explică măsurile care îi vizează pe datornicii la bugetul de stat care vor să vândă terenuri, imobile sau alte clădiri.
El arată că aceia care vor să vândă astfel bunuri pot realiza tranzacţiile, dar odată cu acestea trebuie plătite datoriile către bugetul de stat.
”Nu se interzice vânarea bunurilor. Am văzut o aberaţie fără margini, cum că noi am interzice vânzarea acestor bunuri. Nu! Poţi să-ţi vinzi bunul tău, dar să-ţi plăteşti, odată cu vânzarea bunului, impozitele şi taxele. Este un mecanism pe care trebuie să îl punem în aplicare, pentru că sunt 124 de miliarde de lei care sunt neîncasaţi la buget şi noi în continuare nu ştim altceva să facem decât să ne gândim la măsuri peste măsuri fiscale care să afecteze mediul de afaceri. Este un respect pe care trebuie să îl avem faţă de contribuabilii care îşi achită impozitele şi taxele la scadenţă şi să căutăm măsurile necesare pentru ca cei care sunt certaţi cu legea, evazioniştii fiscali, să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că s-a cam terminat”, a afirmat Marcel Boloş, joi seară, la Antena 3.
Potrivit acestuia, până la urmă, statul, din aceste impozite şi taxe, achită salariile la profesori, achită serviciile publice de sănătate, de aici de plătesc pensiile, drepturile de asistenţă socială.