Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, luni, citat de Agerpres, că situaţia de la Odorheiul Secuiesc nu trebuie să se mai întâmple şi a adăugat că la nivel local trebuie identificate mai precis ofertele publice de finanţare pentru a se putea face expertizarea acelor clădiri faţă de care există suspiciuni că nu sunt în regulă din punct de vedere structural şi apoi să se intervină cât mai repede pentru consolidare.
Ministrul Educaţiei s-a referit la faptul că patru victime au fost prinse, luni, între dărâmături în urma prăbuşirii unui perete al internatului Liceului "Tamasi Aron" din Odorheiul Secuiesc.
"În primul rând aş vrea să transmit un mesaj, şi anume acela că aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple. Suntem în legătură cu colegii noştri de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, am fost în legătură cu colegii noştri de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, situaţia este în flux. În continuare se încearcă identificarea tuturor celor care ar fi putut fi în clădire, sunt o serie de informaţii referitoare la răniţi care au fost transportaţi la spital. Manifest toată empatia pentru familii, pentru comunitatea şcolară şi vă promit că Ministerul Educaţiei va face tot ceea ce ţine de instituţie pentru ca să primească ajutorul de care vor avea nevoie în zilele următoare", a declarat Ligia Deca, la Parlament.
Ministrul Educaţiei a precizat că ultima actualizare a listei clădirilor cu risc seismic de pe site-ul ministerului a fost făcută în luna octombrie tocmai pentru a asigura părinţilor şi tuturor celor interesaţi acces neîngrădit la riscul seismic pe care o clădire cu scop educaţional o poate avea, responsabilitatea fiind în dreptul celor care administrează clădirea.
"Avem o nevoie de o consolidare a infrastructurii educaţionale, nevoie pe care am constatat-o şi cu alte ocazii. De aceea am avut o serie de programe, Ministerul Dezvoltării are o serie de programe prin care autorităţile publice locale pot aplica pentru clădirile cu scop educaţional aflate în risc seismic 1 sau 2, pentru a începe imediat lucrările de reabilitare. De asemenea, a fost modificată legislaţia pentru că se face o evaluare mai rapidă de către cei care administrează clădirile, tocmai în ideea de a preîntâmpina astfel de situaţii. Aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple", a punctat Ligia Deca.
Aceasta a menţionat că bugetul pe anul viitor include la nivel guvernamental şi sume pentru consolidare de clădiri publice, inclusiv clădiri cu scop educaţional.
"Avem şi fonduri care vizează reabilitări, de exemplu în PNRR, avem o serie de fonduri şi pe alte surse, de exemplu pe proiecte cu instituţii internaţionale. Ceea ce trebuie să facem, însă, este să identificăm poate mai precis, adică ofertele publice locale să facă expertizele, acolo unde există o suspiciune că nu este în regulă din punct de vedere structural, constructiv, şi trebuie intervenit cât mai repede", a transmis ministrul Educaţiei.
Patru victime au fost extrase dintre dărâmături în urma prăbuşirii unui perete al internatului Liceului "Tamasi Aron" din Odorheiul Secuiesc, una dintre acestea aflându-se în stop cardio-respirator. Acestea au vârste între 15 şi 17 ani.