Marcel Ciolacu: Astăzi, România este ancorată ireversibil în comunitatea euroatlantică şi reprezintă, la rândul său, o ancoră strategică a NATO pe Flancul de Est

Marcel Ciolacu: Astăzi, România este ancorată ireversibil în comunitatea euroatlantică şi reprezintă, la rândul său, o ancoră strategică a NATO pe Flancul de Est

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că astăzi, România este ancorată ireversibil în comunitatea euroatlantică şi reprezintă, la rândul său, o ancoră strategică a NATO pe Flancul de Est şi rămâne un Aliat matur şi credibil, cu o atitudine pro-activă şi cu capacitatea de a acţiona susţinut pentru îndeplinirea obiectivelor proprii şi protejarea valorilor Aliate.
”Acum 20 de ani, România s-a alăturat Alianţei Nord-Atlantice în cea mai semnificativă extindere din istoria NATO. Pentru ţara noastră, natura istorică a acestui moment trece dincolo de numărul noilor membri admişi în 2004. De fapt, a semnificat revenirea României la comunitatea de valori şi principii democratice occidentale, un pas indispensabil pentru securitatea şi dezvoltarea ţării”, a spus premierul Ciolacu, la evenimentul „ROMÂNIA-NATO, 20 de ani”
Şeful Executivului a arătat că ”integrarea în structurile euroatlantice a reprezentat un obiectiv strategic de politică externă şi securitate susţinut de întreaga societate şi de clasa politică”.
”Acest proiect de ţară a devenit fundamentul României democratice şi prospere, în măsură să ofere cetăţenilor cele mai solide garanţii de securitate din întreaga noastră istorie. Cele două decenii care au trecut de la aderarea noastră la NATO stau mărturie faptului că libertatea, prosperitatea şi securitatea de care ne bucurăm zi de zi sunt mai puternice ca niciodată. În acelaşi timp, mediul de securitate actual, tot mai deteriorat şi imprevizibil, ne confirmă că datoria noastră principală este să rămânem vigilenţi pentru apărarea acestor valori. Ameninţările şi provocările cărora trebuie să le facem faţă împreună sunt din ce în ce mai diferite şi complexe. Important este că, într-un context regional şi global volatil, angajamentul Aliaţilor de proteja valorile acestui spaţiu şi de a se apăra reciproc este de neclintit”, a mai spus premierul.
Ciolacu a subliniat că în acest moment aniversar, trebuie ne gândim atât la realizările, cât şi la responsabilităţile noastre în cadrul Alianţei.
”În această perioadă, România şi-a conturat şi consolidat profilul strategic la nivelul Alianţei, iar capacitatea sa de a contribui la securitatea şi stabilitatea euroatlantică şi internaţională a crescut substanţial. Am participat constant, încă dinaintea momentului aderării, şi continuăm să participăm activ la misiunile şi operaţiile NATO. Tocmai de aceea, vreau să folosesc acest prilej pentru a-mi exprima aprecierea şi respectul pentru serviciul şi sacrificiul militarilor români participanţi la aceste misiuni şi operaţii, a căror activitate este cea mai clară dovadă a seriozităţii cu care abordăm responsabilităţile care ne revin ca aliat”, a arătat Ciolacu.
Premierul a subliniat că în acelaşi timp, contribuim activ la dezbaterile privind implementarea tuturor sarcinilor fundamentale ale NATO: apărarea colectivă, prevenirea şi gestionarea crizelor şi securitatea prin cooperare. ”Contribuţia valoroasă a României este recunoscută de Aliaţii noştri la cel mai înalt nivel. Totodată, România s-a remarcat ca promotor al solidarităţii transatlantice şi al unităţii Aliate şi ca susţinător ferm al politicii „uşilor deschise”. Graţie continuării acesteia, am fost mai motivaţi, şi am putut deveni membri NATO. De asemenea, avem o înţelegere cuprinzătoare a politicii de parteneriate a NATO, acumulată atât ca beneficiar al acesteia , cât şi din poziţia de Aliat, puternic susţinător al securităţii prin parteneriate”, a arătat prim0ministrul Ciolacu.
Potrivit premierului, ”responsabilitatea noastră de asigurare a securităţii cetăţenilor români şi de protejare a valorilor Alianţei este susţinută de statutul nostru de Aliat de nădejde şi de apărători ai Flancului Estic”.
”Marea Neagră, zonă de importanţă strategică pentru Alianţă, este centrul de gravitaţie al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, iar instabilitatea din zonă afectează profund securitatea euroatlantică. Pe acest fond, România continuă să-şi respecte angajamentul faţă de susţinerea neechivocă a Ucrainei, dar şi a partenerilor NATO vulnerabili precum Republica Moldova şi Georgia, care au ales să adere la sistemul de valori euroatlantice. Astăzi, România este ancorată ireversibil în comunitatea euroatlantică şi reprezintă, la rândul său, o ancoră strategică a NATO pe Flancul de Est. România rămâne un Aliat matur şi credibil, cu o atitudine pro-activă şi cu capacitatea de a acţiona susţinut pentru îndeplinirea obiectivelor proprii şi protejarea valorilor Aliate. La mulţi ani României în NATO! La mulţi ani cetăţenilor români sub umbrela de securitate şi prosperitate a NATO!”, a spus premierul în final.

Afla mai multe despreciolacunatoromania
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt