PNL ar vrea comasarea alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în luna septembrie. Scenariul este în discuţie însă nu a fost agreat în cadrul coaliţiei de guvernare. Pentru a se putea pune în practică, decizia ar urma să fie luată până cel târziu în luna februarie.
În cazul unei comasări a celor două tipuri de alegeri, locale cu primul tur al prezidenţialelor, preşedintele în funcţie ar urma să rămână la Palatul Cotroceni până la finalizarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, când noul preşedinte îşi va prelua mandatul.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi, în cadrul emisiunii Proiect de ţară: România, de la Prima News, că cele cinci cicluri electorale ar genera dezinteres şi absenteism sin partea alegătorilor şi ar genera probleme legate de economii, instabilitate şi oboseala la vot.
”Ne dorim ca totul să fie legal şi constituţional. În spatele acestei propuneri sunt câteva argumente solide şi de bun simţ. Cinci cicluri electorale cu siguranţă ar genera dezinteres şi absenteism. Al doilea argument este legat de economii. Ultimele patru runde de alegeri ne-au costat 516 milioane de euro. Este absolut necesar din punctul nostru de vedere ca diminuarea ciclurilor de alegeri să genereze o economie. Dacă am suprapune câteva din alegeri am face o economie substanţială”, a spus Stroe.
Întrebat dacă PNL a discutat cu partenerii din PSD, despre acest scenariu, Ionuţ Stroe a spus:
”Deocamdată sunt anumite scenarii noi am încercat să generăm această discuţie şi anul trecut, acum am înţeles că există acest proiect legislativ susţinut şi de UDMR care ar putea să deschidă aceste discuţii. Credem că o discuţie ar trebui să fie pe agenda coaliţiei”.
Purtătorul de cuvânt a precizat că din experienţa şi din consultările avute cu specialiştii în drept electoral şi constituţional, nu există o problemă de legalitate a acestui demers şi a menţiona că doar alegerile parlamentare, care au un anumit termen, ar avea această problemă de constituţionalitate.