Klaus Iohannis, despre episodul Vlad Voiculescu: Oamenii vor politicieni care nu dau mereu vina pe alţii şi se victimizează

Klaus Iohannis, despre episodul Vlad Voiculescu: Oamenii vor politicieni care nu dau mereu vina pe alţii şi se victimizează
Digi24

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut din nou referiri la adresa fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în cadrul discursului rostit după învestirea noului ministru, Ioana Mihăilă. Şeful statului a spus că oamenii vor politicieni care îşi asumă proiectele, nu care caută scuze şi "dau mereu vina pe alţii". Miniştrii trebuie să rezolve crizele, nu să le provoace, a mai afirmat preşedintele. 

Klaus Iohannis afirmă că diferenţele de viziune sunt normale şi chiar de dorit într-o coaliţie de guvernare, pentru că aşa apar cele mai bune soluţii. Totuşi, el le cere membrilor guvernului să aibă mai mult dialog şi responsabilitate, în loc de orgolii şi "patimă politică".

"Greşelile sunt inerente atunci când se acţionează permanent sub presiune, însă, ca să putem reuşi, este absolut esenţial ca tot acest efort colectiv să se bazeze pe o colaborare onestă şi loială, mai ales la nivelul structurilor de decizie. Munca în echipă rămâne condiţia esenţială pentru ca demersurile să poată conduce la rezultate pozitive. Acum nu este momentul intensificării disputelor sau al orgoliilor politice, de nicio parte. Votul primit de la cetăţeni cu doar câteva luni în urmă ne obligă pe toţi să acţionăm matur şi responsabil.

În orice partid democratic, cu atât mai mult într-o coaliţie de guvernare, există diferenţe de viziuni şi dezbateri efervescente despre cum trebuie abordate temele naţionale mari. Acest lucru este nu doar firesc, ci este de dorit, pentru că doar prin confruntări de idei pot fi găsite cele mai corecte şi eficiente soluţii pentru oameni. Însă aceste diferenţe de abordări nu trebuie să ne abată niciun moment de la obiectivul esenţial, care este protejarea cetăţeanului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt