Iohannis: Eu oricum peste puţine luni plec şi ce am făcut este de domeniul trecutului, spune preşedintele, care a avut prima activitate oficială din acest an

Iohannis: Eu oricum peste puţine luni plec şi ce am făcut este de domeniul trecutului, spune preşedintele, care a avut prima activitate oficială din acest an

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, întrebat dacă va demisiona, că nu vede utilitatea unor ”discuţii prelungite despre dacă trebuia să stau sau nu trebuia să stau”. ”Eu oricum peste puţine luni plec şi ce am făcut este de domeniul trecutului. Mi le asum, şi pe cele bune, şi pe cele rele, dar acum trebuie să ne pregătim pentru noi alegeri”, a subliniat el.
Iohannis a fost întrebat, luni, înainte de participarea la reuniunea informală a Consiliului European pe teme de apărare, dacă va decide să demisioneze.
”Cred că este o temă vehiculată din motive populiste şi electoraliste pentru că, nu-i aşa, funcţionăm după Constituţie şi atunci când am fost ales, peste 6 milioane de români mi-au dat votul ca să fac treaba ca la carte, iar cartea este Constituţia şi în Constituţie scrie foarte clar şi îmi spune că trebuie să stau până predau mandatul preşedintelui nou ales. Cred că am lămurit cu asta toată discuţia”, a declarat Iohannis.
El a afirmat că nu crede că despre asta ar trebui să se vorbească acum în România.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Preşedintele României, Klaus Iohannis, participă luni, 3 februarie 2025, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare, care se va desfăşura la Bruxelles, la invitaţia Preşedintelui Consiliului European, António Costa.

Este prima activitate oficială din agenda şefului statului din 30 decembrie 2024, când a primit o delegaţie condusă de Christopher Coons, senator al Statelor Unite ale Americii.

Administraţia Prezidenţială anunţă că preşedintele Klaus Iohannis va lua parte, luni, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare, care se va desfăşura la Bruxelles.

”Programul reuniunii cuprinde, pe lângă consultările în formatul liderilor statelor membre, schimbul uzual de opinii cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, o reuniune cu secretarul seneral al NATO, Mark Rutte, şi o întâlnire cu prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer”, anunţă Administraţia Prezidenţială, citată de news.ro.

Afla mai multe despreiohannisue
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt