Introducerea taxării pe kilometru pentru transportul rutier greu, spre sfârşitul anului 2023

Introducerea taxării pe kilometru pentru transportul rutier greu, spre sfârşitul anului 2023

Transportul rutier greu va fi taxat în funcţie de kilometri parcurşi, începând probabil de la finalul anului 2023, ca parte a condiţiilor de reformă pentru aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat, luni, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, la Digi 24.

"E vorba de ceva destul de firesc în toată Europa: în ceea ce priveşte traficul greu, maşinile de peste 7,5 tone: camioane, tiruri, autocare şi aşa mai departe, în aproape toată Europa, dacă nu mă înşel în 23 din 27 de state membre, se taxează folosirea reţelelor de drumuri naţionale, de autostrăzi, nu pe timp, ca în România, unde cumpărăm o vignetă care e valabilă o zi, o săptămână, o lună, un an, ci pe distanţa parcursă. Chiar şi ţările de lângă noi - Bulgaria, Ungaria, Austria, folosesc deja acest sistem. E vorba ca şi noi să facem această trecere, pentru traficul greu", a afirmat Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor a explicat că acest nou sistem de taxare nu se va aplica maşinilor personale de mici dimensiuni.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt