Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi hotărârea privind data alegerilor prezidenţiale

Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi hotărârea privind data alegerilor prezidenţiale

Guverrnul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi hotărârile privind organizarea primului tur al alegerilor prezidenţiale şi a alegerilor locale parţiale în 4 mai şi o analiză referitoare la proiectul de OUG privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului.
HG privind scrutinul prezidenţial intră în vigoare n 18 februarie, dată de la care va curge termenul de cinci zile pentru aprobarea calendarului electoral.
”Se stabileşte ziua de duminică, 4 mai 2025, ca dată pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025”, se arată în proiectul de HG, care la articolul 2 prevede că hotărârea intră în vigoare la data de 18 februarie 2025.
Conform Legii 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României,, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor şi se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 7,00.
Turul al doilea al alegerilor are loc la două săptămâni de la primul tur de scrutin, respectiv în 18 mai, în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale, sub conducerea operaţiunilor electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur.  În al doilea tur de scrutin participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi, valabil exprimate pe întreaga ţară, la primul tur.
Cel mai târziu în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor, Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Afacerilor Interne, programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României, bugetul şi cheltuielile necesare în vederea pregătirii, organizării şi desfăşurării scrutinului, precum şi măsurile care trebuie luate de autorităţile publice centrale şi locale pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor.
 
Alegeri locale parţiale pentru preşedintele CJ Bihor şi pentru primarii a 4 oraşe şi a 13 comune
 
Tot joi, Guvernul discută şi HG privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi pentru primari în unele circumscripţii electorale, tot în 4 mai, informează news.ro.

Afla mai multe despreguvernsedintaalegeri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt