Într-un comunicat de presă, funcţionarii publici din cadrul Ministerului Sănătăţii acuză criticile care aduse în spaţiul public şi cer Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici „să ia atitudine şi se protejeze profesioniştii la presiunea politică”.
„Ministerul Sănătăţii funcţionează! A fost doar prost condus! Corpul funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Sănătăţii atrage atenţia că, afirmaţii de tipul: “Ministerul Sănătăţii este în colaps!”, “Tănticile din MS dacă vor fac, dacă nu, nu” şi alte tipuri de afirmaţii sunt total neadevărate, nefondate şi periculoase pentru buna funcţionare a sistemului sanitar.
Aceste afirmaţii vin pe fondul unei neputinţe manageriale dovedite în timp, necunoaştere a domeniului sanitar, lipsa colaborării şi a comunicării, şi nu fac altceva decât să ducă la disoluţia autorităţii în statul de drept. Este profund regretabil că, de fiecare dată când există o criză managerială în sistemul sanitar, se arată cu degetul spre corpul funcţionarilor publici. În acest context, solicităm Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici să ia atitudine şi să protejeze profesioniştii de la presiunea politică.