Premierul Florin Cîţu, candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL la Congresul din 25 septembrie, a transmis, din nou, vineri, la Alba, că guvernarea nu este afectată de campania internă a liberalilor. ”Uniţi suntem acum şi uniţi o să fim şi pe 25 septembrie. Doar împreună o să modernizăm România”, a declarat premierul.
”Am două mesaje simple pe care vreau să le transmit. În primul rând, această campanie a atras atenţia în spaţiul public şi am fost acuzaţi pe nedrept că ne ocupăm de campanie şi nu vedem restul lucrurilor pentru că acum suntem la guvernare. Şi vreau să vă asigur şi pe dumneavoastră, iar dumneavoastrră să îi asiguraţi pe români, la rândul dumneavoastră, că lucrurile merg bine la guvernare, rezultatele sunt mult mai bine decât se aştepta oricine. Atât în ceea ce priveşte investiţile, creşterea economică, veniturile românilor şi începem să vorbim şi despre înlăturarea sărăciei. Este clar că trebuie să punem acest mesaj şi să îi asigurăm pe români că această competiţie internă a noastră, normală pentru un partid, nu are nicio legătură, nu va afecta în niciun fel guvernarea”, a declarat Florin Căţu, la Alba Iulia.