Echipa de negociere a PNL urmează să se întrunească miercuri să stabilească elementele de negociere pentru formarea guvernului

Echipa de negociere a PNL urmează să se întrunească miercuri să stabilească elementele de negociere pentru formarea guvernului
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Fostul premier desemnat Nicolae Ciucă a declarat, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, că urmează ca echipa de negociere a liberalilor să se întrunească miercuri pentru a stabili elementele de negociere cu celelalte partide pentru formarea guvernului, menţionând că nu au fost decise o propunere de premier şi portofoliile care ar putea fi cedate.

"Nu s-a stabilit absolut nimic, vă spun cât se poate de onest şi sincer. Urmează ca mâine echipa de negocieri să se întrunească şi să stabilească elementele de negociere şi, în funcţie de modul de cum decurg negocierile, se întorc în Biroul politic şi vom lua decizia", a afirmat marţi Ciucă.

El a spus că în şedinţa Biroului Politic Naţional "s-a discutat doar flexibilizarea mandatului, pentru că a fost pe guvern minoritar".

"Acum s-a permis echipei de negociere să poate să abordeze ambele partide să vadă care ar putea fi condiţiile pentru guvernare", a adăugat Nicolae Ciucă, întrebat dacă s-a stabilit o marjă de negociere privind portofoliile pe care liberalii le-ar putea ceda.

Întrebat în legătură cu posibilitatea de a fi propus din nou premier, Ciucă a răspuns: "S-au dat foarte multe pe surse şi ca atare nu pot să comentez chestiunea, pentru că nu s-a stabilit nimic".

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt