CUM SE FACE GUVERNUL

CUM SE FACE GUVERNUL

Odată cu încheierea scrutinului parlamentar, întreaga atenţie
se mută spre Cotroceni şi procedura prin care va fi
nominalizat premierul.

Potrivit articolului 130 din Constituţia
României, Preşedintele României desemnează un candidat
pentru funcţia de prim-ministru, în urma
consultării partidului care are majoritate absolută ori, dacă nu
există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în
Legislativ. Apoi, candidatul va cere în termen de 10 zile de la
desemnare, votul de încredere al Parlamentului pentru
programul şi componenţa cabinetului său. Se organizează o
dezbatere în plenul celor două camere iar Parlamentul
acordă sau nu încredere Guvernului cu votul majorităţii. IESE
Aşadar, acum aşteptăm ca preşedintele să
anunţe ziua când invită partidele la Parlament. După
declaraţiile făcute seara trecută, la aflarea parţialelor, ştim
deja care sunt propunerile partidelor pentru funcţia de prim
ministru.
Alexandru Rafila din partea PSD, Ludovic Orban
din partea PNL. Alianţa USR PLUS îl propune pe Dacian
Cioloş iar AUR pe Călin Georgescu. Dar,
conform rezultatelor de la Biroul Electoral Central, liberalii nu
au majoritate, ceea ce înseamnă că trebuie să facă un
Guvern de alianţă. Rămâne de văzut cu cine şi mai ales pe
cine va propune preşedintele.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt