Cum a putut AUR, de care mulţi nu au ştiut, să obţină un procent atât de mare. „A existat spirala tăcerii”

Cum a putut AUR, de care mulţi nu au ştiut, să obţină un procent atât de mare. „A existat spirala tăcerii”

Partidul AUR este clar surpriza acestor alegeri parlamentare: a obţinut scor uriaş în Diaspora, Transilvania şi Moldova. Marea întrebare a momentului este cum a reuşit acest partid să ajungă pe locul 4 ca reprezentare în Parlament, deşi, potrivit sociologilor, abia acum două luni a apărut în sondajele naţionale cu un procent de 3%. 

"Prima oară când a apărut AUR cu procent semnificativ a fost acum două luni când avea cam 3% într-un sondaj la nivel naţional.

A existat spirala tăcerii, oamenii nu recunoşteau acum o lună că vor vota cu AUR. Au avut o campanie foarte bine ţintită în online.

AUR a rupt o parte din electoratul PSD din Moldova, în Transilvania a rupt din electoratul conservator care vota cu PNL.

Au atins Moldova, acolo e partidul care s-a ridicat odată cu scandalul de la cimitirul de Valea Uzului din Moldova, asta se vede acum.

În Transilvania au lucrat foarte mult pe organizaţiile vechi ale PRM cu mesajele normale pentru acea zonă, acolo este public mai degrabă antimaghiar decât pro maghiar, iar sorul obţinut confirmă asta.

În Republica Moldova, mesajul de unire cu România a adus rezultate, aşa că AUR a rupt din rezultatele pe care le obţinea Traian Băsescu.

Diaspora reprezintă surpriza uriaşă, USR nu a reuşit să obţină jumătate din voturile din diaspora. AUR a distrus mitul că USR câştigă în diaspora.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt